Fața fiecărei persoane face parte din identitatea proprie, este unică ca urmare a diversității în formă, culoare, poziționare, vârstă sau etnicitate. Foarte multe persoane își doresc să apeleze la chirurgia estetică pentru a-și modifica aspectul feței în funcție de anumite caracteristici și trăsături pe care le consideră perfecte. Cu toate acestea, niciun studiu nu a reușit să definească „nasul perfect, buzele perfecte sau bărbia perfectă” deoarece nu forma sau dimensiunile acestor trăsături ne face atractivi, ci armonia generală dintre toate aceste elemente. Așadar, înaintea oricărei proceduri estetice recomandăm ca prim pas studiul proporțiilor faciale și stabilirea armoniei dintre acestea. Prin perfecționarea armoniei structurilor faciale în relația dintre ele putem îmbunătăți caracteristicile unice ale unei persoane pentru a le face mai plăcute estetic. Drept rezultat, putem spune că o față armonioasă e una în care trăsăturile faciale sunt proporționale, simetrice și se integrează echilibrat.
Orice intervenție estetică asupra feței trebuie să țină cont atât de măsurătorile faciale, cât și de integrarea acestora în armonia de ansamblu, pentru conturarea unicității personale. Aspectul feței poate deveni mai definit și mai estetic prin utilizarea acidului hialuronic și a toxinei botulinice atunci când acestea sunt injectate în anumite zone strategice, modificând proporțiile faciale. De aceea, pentru a putea decide dacă este nevoie de utilizarea acestora, cât și cantitatea necesară, medicul trebuie să analizeze dimensiunile și proporțiile pacientei în plan vertical, orizontal, frontal și profil.
Tratamente recomandate pentru estetica facială
Botox: tratamentul cu toxină botulinică de tip A este o procedură non-chirurgicală care ajută la restabilirea unui aspect neted și mai tânăr. Aceasta reduce ridurile și ajută la refacerea semnelor îmbătrânirii.
Buze: injectarea acidului hialuronic în buze și creșterea volumului acestora poate contribui semnificativ la îmbunătățirea aspectului feței. Cu toate acestea, augumentarea buzelor nu se reduce doar la mărirea acestora în volum, ci trebuie ținut cont de îmbunătățirea tuturor structurilor buzelor: arcul lui Cupidon, linia vermilionară, colțurile buzelor, coloanele philtrumului. Doar așa putem realiza buze armonioase.
Conturul facial: o linie a bărbiei și o linie a maxilarului slab reprezentate pot fi de cauză genetică și pot scădea încrederea în sine a pacientului. Acidul hialuronic poate fi utilizat în aceste zone pentru a modela și ajusta bărbia și linia mandibulară, îmbunătățind aspectul feței și conturând un profil mai echilibrat.
Rinoplastia non-chirurgicală este una din cele mai căutate proceduri cosmetice non-chirurgicale. Aceasta este o opțiune accesibilă pentru cei ce doresc să își schimbe forma nasului, dar nu doresc o intervenție chirurgicală. Rezultatele sunt imediate, fără un proces de vindecare prelungit.
Obraji: cu trecerea timpului, stratul de grăsime de la nivelul feței începe să se diminueze, influențând aspectul obrajilor. Aceștia devin lăsați, cu un aspect scufundat. Pentru a restabili volumul treimii medii și pentru a recrea un contur tânăr, putem folosi acid hialuronic. Aceste injecții modelează și definesc structura pomeților.
Șanțul nazogenian devine mai vizibil ca parte a procesului natural de îmbătrânire. Din cauza scăderii stratului adipos de la nivelul feței, volumul pielii se micșorează ducând la adâncirea acestui șanț. Acesta poate fi corectat prin restabilirea volumului pierdut prin acid hialuronic, uniformizând pielea și lasând un aspect mai fin.
Liftingul facial prin fire PDO este o procedură estetică prin care chirurgul estetician ridică, cu ajutorul unor fire plasate subcutanat, pielea. Pe lângă faptul că aceste fire PDO sunt ideale pentru lifting nonchirurgical, acestea combat îmbătrânirea prin determinarea corpului să direcționeze colagenul spre zonele tratate, provocând un aspect de vindecare.
Ochii de vulpe creează un aspect ce câștigă popularitate din ce în ce mai mare în industria cosmetică. Acest tip de tratament constă în ridicarea colțului exterior al pleoapei superioare și tracționarea ușoară a acestuia spre tâmple. Se realizează cu fire PDO.
Gummy smyle: expunerea excesivă a țesutului gingival în timpul zâmbetului e determinat de ridicarea buzei superioare de un mușchi numit levator al buzei superioare și a aripii nasului. Această expunere poate fi corectată prin injectarea de toxină botulinică, scăzând contracția acestui mușchi.
Terapia vampir sau terapia cu plasmă îmbunătățită cu trombocite este un tratament injectabil ce se bazează pe sângele pacientului. Plasma colectată, îmbogățită cu trombocite va fi apoi reinjectată prin mezoterapie în pielea pacientului, determinând vindecarea și reînoirea pielii prin producția de colagen nou și celule proaspete pline de factori de creștere umană.
Adevăratele beneficii ale intervențiilor minim invazive estetice constau în corectarea unor ușoare imperfecțiuni prin accentuarea trăsăturilor proprii fiecărei persoane, privindu-le ca un tot unitar ce se armonizează și alcătuiesc un aspect mai tânăr, mai rejuvenat datorită unui nas mai bine definit, a unor buze mai voluptoase sau a unor pomeți mai ridicați, cât mai aproape de dimensiunile corecte și considerate parte a frumuseții.
Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia.
Powered by Froala Editor