Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică

Mommy Makeover: metode moderne de remodelare corporală, concepute special pentru mămici

Dr. Tiberiu George Hrisca Medic specialist Chirurgie plastică, Microchirurgie reconstructivă și Estetică

Mommy Makeover: metode moderne de remodelare corporală, concepute special pentru mămici

 

Sarcina, nașterea și alăptarea sunt unele din cele mai frumoase momente din viața oricărei femei. Începând cu fericirea copleșitoare de a afla că va deveni mama, până la emoțiile primelor mișcări fetale, creșterea intrauterină, nașterea în sine și magia alăptării constituie piloni de neuitat și aștern pe chipul femeilor o frumusețe aparte.

Însă toate aceste perioade vor fi cel mai adesea completate de modificări, markeri ireversibili ce vizează silueta feminină, derivați dintr-un cumul de schimbări mecanice și hormonale. Dar ce anume determină aceste modificări și mai ales, ce putem face pentru a le corecta? 

 

Sarcina și modificările corpului 

 

Încă de pe parcursul sarcinii sunt observate o serie de schimbări pe lângă cele determinate de creșterea uterină, precum modificările hormonale, retenția de lichide și creșterea depunerilor de țesut adipos ce pot interesa orice regiune. 

 

Desigur, cele mai vizibile modificări sunt la nivelul abdomenului. Pentru a permite creșterea copilului în interiorul uterului, mușchii abdominali se relaxează și se întind. Dacă în cazul unor femei țesutul poate reveni la forma dinaintea sarcinii, pentru majoritatea femeilor pielea își va pierde din elasticitate și pot apărea vergeturi și depunere de țesut adipos în această regiune. În plus, poate fi prezent un exces de piele ce nu se retrage, cu aspect de coajă de portocală. 

 

În ceea ce privește modificările sânilor, aceștia prezintă o creștere în volum încă din cursul sarcinii, ce culminează postpartum și pe perioada alăptării, pe măsură ce glandele galactofore cresc în dimensiuni și au loc modificări hormonale ce implică prolactină și nivelul de estrogeni. Însă după întreruperea alăptării, aceștia pot suferi schimbări ce modifică permanent aspectul anterior tânăr și ferm al sânilor. Acest lucru are la bază micșorarea glandelor galactofore după finalizarea procesului de alăptare, aspectul final fiind de sân lăsat, fără volum. 

 

Zona abdominală și sânii nu sunt singurele sectoare ce pot avea de suferit în urma modificărilor menționate. Există o serie de alte zone precum brațele, coapsele, fesele sau spatele, la nivelul cărora pot să existe depuneri de țesut adipos, zone adesea rezistente eforturilor susținute de a efectua exerciții fizice sau dietă. 

 

Toate aceste modificări își pot lăsa profund amprenta asupra imaginii proaspetelor mămici, afectând încrederea în sine. Din fericire, există tot mai multe și diverse proceduri estetice la care femeile pot apela cu încredere, proceduri a căror existență oferă inclusiv un grad ridicat de confort psihologic. E important ca femeile să știe de acestea și să nu privească temătoare eventualele schimbări în corpul lor, chiar și înainte de a lua decizia de a rămâne însărcinate, cunoscând cu certitudine posibilitatea de a reveni la aspectul anterior.

 

Ce presupune estetica postnatală? 

 

Când ne referim la operațiile esteticpostnatale sau mommy makeover ne adresăm unei game variate de intervenții, care înglobate, au drept scop recăpătarea siluetei și a formelor dinaintea sarcinii și a nașteriiAcestea se adresează tuturor modificărilor apărute, în special la nivelul sânilor și abdomenului. 

 

Ce intervenții se pot realiza?

 

Una din intervențiile cu adresabilitate din ce în ce mai mare este abdominoplastia. Abdominoplastia este o intervenție chirurgicală ce are rolul de a reconsolida aspectul abdomenului prin îndepărtarea excesului de grăsime și piele din zona mijlocie și inferioară a acestuia. Acest lucru vizează două aspecte importante. Pe de o parte, chirurgul va realiza ridicarea și decolarea țesutului adipos de la acest nivel și bineînțeles, excesul de piele iar pe de altă parte, o importanță deosebită o va acorda sectorului muscular, efectuând ceea ce se numește cura diastazisului. Mai precis, pe parcursul sarcinii, se va produce o îndepărtare a țesutului muscular la nivel abdominal, fiind necesară readucerea acestuia în plan median, reconsolidând această importantă temelie ce stă la baza aspectului de perete abdominal plat, ferm și redând acea imagine bine cunoscută de clepsidră. Impactul abdominoplastiei este unul major din punct de vedere estetic și satisfacția postoperatorie a pacientelor este incredibilă. Practic, chiar după cele aproximativ 4 ore de intervenție, pacientele pot observa o schimbare estetică majoră, ce nu necesită eforturi suplimentare

O altă intervenție care capătă din ce în ce mai multă popularitate și care poate fi realizată fie în completarea abdominoplastiei, fie tratată separat este liposucția. Liposucția este o intervenție chirurgicală ce poate reda un contur plăcut oricărei părți a corpului (șolduri, abdomen, coapse, fese, spate, brațe) prin anumite tehnici speciale de eliminare a țesutului adipos. Tocmai pentru că adresabilitatea pentru acest tip de intervenție a devenit din ce în ce mai mare, în cadrul spitalului Arcadia combinăm cele mai moderne tehnici de liposucție existente. Una dintre acestea este liposucția asistată de radiofrecvență, care vine în completarea sistemului LipoSurg dizolvând grăsimea de la nivelul diverselor regiuni, care este apoi imediat aspirată din corp. 

Extrem de important este faptul că această tehnică vizează pe lângă eliminarea excesului de grăsime, prin intermediul undelor de radiofrecvență, și stimularea producției de colagen sub piele. Caracteristicile finale ale zonei adresate vor fi suplitatea și tonifierea.

 

Sânii devin pilonul final al întregului carusel de modificări, căpătând un aspect lăsat, lipsit de fermitate, iar întrebări precum „O sa revină sânii la aspectul anterior?", „Ce s-a întâmplat cu aspectul de sâni plini și fermi?" sau „M-aș fi așteptat să revină la aspectul anterior sarcinii" nu ezită să apară în rândul mămicilor.  

Astfel, venim în întâmpinarea acestor schimbări, oferind femeilor posibilitatea de a avea sâni chiar mai frumoși decât anterior alăptării. Mastopexia cu sau fără implant va reconstitui în mod armonios țesutul mamar din interior. La pachet cu liftingul mamar putem realiza și o augmentare mamară sau o reducție mamară pentru a modela sânii către aspectul dorit. Se modifică forma țesutului mamar, areola se repoziționează și chiar diametrul ei poate fi redus pentru a fi în armonie cu noile modificări iar pielea în exces este eliminată. 

 

Care este momentul ideal pentru Mommy Makeover?

 

Femeile care se pretează la astfel de intervenții chirurgicale sunt femeile sănătoase, de orice vârstă, care au încetat alăptarea de minim 6 luni și nu mai planifică sarcini ulterioare. Operațiile estetice postnatale se recomandă:

  • în cazul sânilor care și-au pierdut fermitatea, volumul și forma, și care nu își mai păstrează aspectul tineresc;
  • în cazul pielii care atârnă, pielii în exces, eventual cu vergeturi în zona abdominală și a trunchiului;
  • în cazul oricărei zone cu țestut adipos în exces ce nu mai răspunde la dietă și exercițiu fizic.  

Mommy Makeover nu este o procedură în sine, ci reprezintă un mix de proceduri personalizate în funcție de nevoile și dorințele pacientei, cu scopul de a rezolva problemele estetice cu care se confruntă cele mai multe dintre femeile care au trecut prin sarcină și alăptare.

Cu un rol important pentru sănătate, îmbunătățirea calității vieții și a creșterii încrederii în sine, intervențiile se realizează în siguranță în Spitalul Arcadia. Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia. 

 

Powered by Froala Editor

Articole din aceeași categorie

Vezi toate articolele