Boala Lyme (borelioza) este o boală infecțioasă provocată de o spirochetă (Borrelia burgdorferi, afzelii sau garinii). Borelioza se transmite la oameni prin mușcătura de căpușe din clasa Ixodes, căpușe care se găsesc pe animale (câini, pisici, căprioare, veverițe ș.a. sau plante).
Transmiterea se face atunci când mergem în pădure sau în grădină, în zone cu iarbă mai înaltă, de la animale care transportă căpușele în blana lor sau de la păsări. Este bine de știut, însă, că nu toate căpușele sunt purtătoare de borrelia.
Boala Lyme a fost identificată pentru primă dată în 1975 la un grup de copii din orașul Lyme, Connecticut, fiind descoperită ulterior și în celelate state din SUA și în Europa. Agentul etiologic a fost descoperit câțiva ani mai tarziu, în 1982, de către Willy Burgdorfer.
Simptome
Boala Lyme prezintă 3 stadii: acut, diseminat și cronic. Primul stadiu, stadiul acut, are ca simptom principal eritemul cronic migrator. Eritemul cronic migrator apare la câteva zile după mușcatura de căpușă, nefiind prezent la toți pacienții. Stadiul al doilea, de infecție diseminată, apare la 4 - 6 săptămâni de la mușcătură și poate cuprinde: dureri musculare, articulare (mai frecvent la genunchi), palpitații, simptome neurologice (nevrită, dureri de cap, uneori chiar paralizie facială).
Stadiul cronic al bolii apare după minimum 6 luni de la infectare. Borelioza cronică Lyme prezintă manifestări diverse: musculare, articulare (artrita Lyme afectează de obicei genunchii, dar și umerii, gleznele și șoldurile, fiind o artrită migratorie), neurologice (polineuropatie, encefalopatie, tulburări de comportament), cutanate (acrodermatită cronică atrofiantă), oculare, gastrointestinale , cardiace , urogenitale, generale(oboseală, febră, subfebrilitate). Boala Lyme este o afecțiune multisistemică, diagnosticul acestei forme de boală fiind unul foarte dificil. Nu este obligatorie trecerea prin toate cele 3 stadii de boală.
Borelioza Lyme mai este numită și „boala cu o mie de fețe”, deoarece mimează simptomatologia altor afecțiuni: de la boli neurologice grave, precum scleroza multiplă, până la poliartrită reumatoidă, boli cardiace și chiar boli psihiatrice (depresie, anxietate) ș.a. Simptomatologia în boala Lyme este așadar una nespecifică și polimorfă.
Diagnostic
Diagnosticul boreliozei trebuie să coreleze simptomatologia clinică cu testele de laborator.
Pentru diagnosticul borreliozei se efectuează mai multe tehnici de evidențiere a anticorpilor anti-borrelia: ELISA, imunofluorescența indirectă (pentru screening), hemaglutinarea pasivă și imunoblotul. Un test ELISA negativ nu exclude insa prezenta borreliei. Dacă testul ELISA este negativ, este indicată efectuarea de teste imunoblot.
Western Blotul se realizează pentru a descoperi anticorpii formați de organism specifici bolii Lyme, dar și pentru a confirma rezultatele unui testării prin imunofluoresceță. Mai rar, rezultatul poate fi seronegativ și infecția să fie totuși prezentă.
Alte teste pentru diagnosticarea bolii Lyme sunt cele care permit decelarea directă a spirochetelor și vizualizarea bacteriei la microscop, în sânge sau lichid cefalo-rahidian – microscopie în câmp întunecat. În stadiul cronic de boală se mai pot efectua și nivelul seric de b12 și magneziu seric. Ambele sunt deficitare în afectarea neurologică.
În funcție de simptomatologia clinică, se fac teste serologice de evidențiere a co-infecțiilor: bacteriene (babesia, anaplasma, bartonella, yersinia enterocolitica, chlamydia pneumoniae, chlamydia trachomatis, mycoplasma pneumoniae), virale (EBV, CMV), parazitare (Giardia, Lamblia).
Dacă pacientului i s-a administrat tratament cu antibiotic, corticosteroid per os sau alte medicamente imunosupresoare, nu se realizează testări serologice de evidențiere a borreliei mai devreme de 6 săptămâni de la întreruperea medicației. Prezența eritemului cronic migrator impune efectuarea imediată a tratamentului specific boreliozei de minimum 4 săptămâni, fără a se efectua testele serologice specifice boreliozei. Testarea serologică devine pozitivă după 4 - 6 săptămâni de la mușcătura de căpușă.
Cel mai important test rămâne totuși, de departe, testarea căpușei implicate în mușcătură.
Măsuri de prevenire a mușcăturilor de căpușă:
- folosirea unui spray special împotriva insectelor;
- îmbrăcarea cu haine care să acopere zonele susceptibile (pantaloni lungi, șosete, bluze cu mânecă lungă);
- folosirea de insecticide, tăierea ierbii înalte și îndepartarea plantelor care atrag căpușele;
- utilizarea de mănuși speciale când sunt manipulate animale sau păsări care pot fi infectate.
Ce trebuie să facem în cazul unei mușcături de căpușă?
Este esențial să îndepărtăm cât mai rapid căpușa. Îndepărtarea căpușei se face cu ajutorul unei pensete speciale, printr-o mişcare de deşurubare, în sensul invers acelor de ceasornic, ușor, astfel încat să nu fie strivită.
Nu încercați să folosiți ulei, acetonă sau băț de chibrit pentru îndepărtarea căpușei! Dacă se distruge corpul căpușei, agenții patogeni difuzează mai ușor la locul înțepăturii. Dacă au trecut mai mult de 4 ore pana la îndepărtarea căpușei, riscul de transmitere a agenților infecțioși este foarte mare, și se recomandă tratament antibiotic minimum 4 săptămâni.
După extragerea căpușei, se va aplica un dezinfectant local. Ulterior, căpușa va fi testată și, la prescripția medicului, se va urma tratament profilactic timp de minimum 4 săptămâni.
