Psoriazisul este o afecțiune dermatologică cronică, determinată de o diviziune rapidă a celulelor pielii, ceea ce are ca rezultat apariția unor plăci tegumentare îngroșate, acoperite de scuame albicioase. Boala este relativ frecvent întâlnită și are un impact psihic major asupra pacientului.
În mod normal, celulele tegumentului cresc și se maturizează în aproximativ 28 de zile, însă în psoriazis numărul de diviziuni celulare este de aproximativ 9-12 ori mai mare, astfel încât timpul de creștere la nivelul leziunilor de psoriazis este de 3-4 zile.
Cauzele psoriazisului nu sunt pe deplin elucidate. Există perturbări imunologice și metabolice care intervin pe un teren predispus genetic, acestea fiind induse de o serie de factori externi.S-a observat că aproximativ o treime dintre pacienții cu psoriazis au o rudă de sânge cu această boală. Din punct de vedere al predispoziției genetice, există două tipuri de psoriazis: tipul I, familial, care debutează în decada 1-2 de viață și tipul II, nonfamilial, sporadic, apărut la maturitate, în jurul decadei 4-5 de viață.
Studiile efectuate în ultimii ani au evidențiat implicația majoră a factorilor imunologici în apariția bolii, psoriazisul fiind determinat de anomalii prezente în sistemul imun dobândit și în funcțiile imune înnăscute ale celulelor epidermice, dovadă fiind faptul că afecțiunea răspunde la tratamentul imunosupresiv.
Pe lângă aceste cauze, există numeroși factori ce contribuie la declanșarea și întreținerea psoriazisului:
- factori infecțioși: infecțiile din sfera ORL (amigdalite, sinuzite, otite cronice ce pot precede declanșarea psoriazisului, mai ales la copii, în aproximativ 30% dintre cazuri);
- stresul, anxietatea pot declanșa și întreține boala;
- climatul rece și uscat (psoriazisul este mai frecvent în țările nordice, scăzând pe măsură ce ne apropiem de Ecuator);
- unele medicamente pot induce și întreține afecțiunea (beta blocante, săruri de litiu, antiinflamatorii nesteroide, antimalarice de sinteză);
- alcoolul și fumatul influențează în sens negativ evoluția bolii, la alcoolici și marii fumători existând mai frecvent forme severe ale bolii, ce răspund mai greu sau deloc la tratament;
- traumatismele mici și repetate, mai ales cele de la nivel periunghial rezultate prin manichiuri sau pedichiuri agresive, pot întreține boala; în acest sens, nu de puține ori observăm că apar leziuni de psoriazis pe traseul unor zgârieturi, tăieturi sau arsuri solare.
Simptomele caracteristice sunt prezența de plăci și placarde eritematoscuamoase, bine delimitate, acoperite cu scuame groase, alb sidefii (cu aspect de „mică”), dispuse preferențial și simetric pe zone expuse traumatismului, pe scalp sau pe fețele extensive ale articulațiilor: coate, genunchi, regiunea lombosacrată, pretibial. Unghiile pot prezenta modificări de culoare, depresiuni punctiforme, striuri longitudinale. În afară de localizările clasice, leziuni pot apărea și la plici, în axile, submamar, inghinal, anal și la nivelul ombilicului. Leziunile nu sunt pruriginoase și nu se transmit prin atingere tegumentară. Numeroși pacienți au de suferit în plan social din cauza leziunilor, simțindu-se stigmatizați de cei care cred în mod eronat că leziunile sunt contagioase și îi privesc cu reținere sau repulsie.
Există diferite forme clinice ale bolii, în funcție de vârstă și de localizarea leziunilor. Uneori pot fi forme grave, invalidante, cu afectarea importantă a articulațiilor, forme cu roșeață difuză cutanată, cu pustule diseminate, care pot duce chiar la deces prin complicațiile pe care le creează.
Psoriazisul poate apărea și la vârste mici, leziunile având un caracter mai particular. La copii, leziunile sunt de obicei de dimensiuni reduse (câțiva mm), diseminate pe corp, apărând frecvent după infecții streptococice. La sugar, un aspect frecvent întâlnit este „psoriazisul de scutec”, cu leziuni eritematoase situate în zona genitală. În general, majoritatea cazurilor sunt ușoare sau moderate, rar putând fi întâlnite forme grave, severe.
Diagnosticul este îndeobște unul clinic, nefiind necesare analize suplimentare. În cazurile mai complicate, se recomandă examenul anatomo-patologic, cu examinarea la microscop a unui fragment de piele afectată. Analize paraclinice se recomandă în cazuri de psoriazis sever sau pentru monitorizarea terapiei sistemice. În caz de afectare articulară, se recomandă radiografii ale articulațiilor afectate.Se remarcă la pacienții cu psoriazis o creștere a incidenței sindromului metabolic, cu prezența frecventă a diabetului zaharat, obezității, dislipidemiilor, afecțiunilor cardiovasculare, fiind foarte importantă monitorizarea și tratarea atentă a acestora.
În ceea ce privește tratamentul, se știe că psoriazisul nu are un tratament curativ. Există însă posibilitatea ameliorării până la dispariție a leziunilor cu ajutorul tratamentului topic, al fototerapiei și al tratamentului sistemic. Majoritatea formelor ușoare necesită doar tratament topic, formele severe fiind cele care necesită tratament sistemic.
Pe lângă componenta fizică (afectare cutanată, articulară), trebuie să luăm în calcul și tratarea componentei psihologice a bolii (frustrare sau depresie), provocate de aspectul fizic. În ultimii ani, abordarea tratamentului în psoriazis se face multidisciplinar, în echipă cu specialiștii cardiologi, diabetologi, reumatologi și, nu în ultimul rând, cu psihologi și psihiatri.
Creșterea incidenței anxietății, depresiei sau a ratei sinuciderilor în rândul pacienților cu psoriazis face imperios necesară monitorizarea atentă a eventualelor afecțiuni psihice provocate de boală, deoarece calitatea vieții pacientului cu psoriazis este puternic influențată la nivel personal, social și profesional. Astfel, pot apărea probleme ce țin de imaginea și respectul de sine, alterarea relațiilor de familie și a celor sexuale, discriminări la locul de muncă, mai ales acolo unde aspectul fizic este considerat important. În unele cazuri de psoriazis, afectarea articulară poate ajunge chiar la invaliditate, prin incapacitatea pacientului de a folosi mâinile și picioarele – o altă situație ce afectează profund calitatea vieții, în plan personal și profesional deopotrivă.
În ceea ce privește tratamentul topic, este important de știut faptul că pacienții cu psoriazis trebuie să utilizeze pentru toaleta zilnică săpunuri, produse de curățare sau uleiuri dermatologice care să nu usuce tegumentul, precum și creme dermatologice pentru piele uscată pe care să le aplice o dată sau de două ori pe zi. În cazul afectării scalpului, se impune utilizarea de șampoane cu zinc pirition, sulfură de seleniu, decapante. Cremele și unguentele utilizate pentru tratament au ca principii active substanțe keratolitice (acid salicilic, uree) cu rolul de îndepărtare a scuamelor, substanțe reductoare pentru inhibarea proliferării leziunilor (tratament „minut” cu dithranol), analogi de vitamina D3 (calcipotriol) cu același rol.
Pentru perioade scurte se pot administra cu prudență derivați topici de cortizon cu rol în combaterea inflamației locale și a pruritului. Aceste substanțe nu trebuie utilizate în exces, din cauza efectelor adverse importante.
Fototerapia și fotochimioterapia reprezintă o metodă de tratament des întrebuințată. Utilizarea ultravioletelor în terapie a pornit de la observația că radiațiile solare au un efect benefic asupra leziunilor de psoriazis. În practică se utilizează radiații UVB (în special cu lungimea de undă de 311nm) și UVA în asociere cu substanțe topice sensibilizante de tipul psoralenilor (PUVA terapie).
Echivalentul natural al fototerapiei artificiale este climatoterapia sau helioterapia, ce acționează pe mai multe căi: razele UV, sărurile din apa mării, prezența rocilor bituminoase dizolvate în apă, repausul, relaxarea. Climatul heliomarin al țării noastre exercită un efect tonifiant puternic, astfel încât pacienții pot efectua cure heliomarine, cu rezultate bune în majoritatea cazurilor, cu mențiunea că trebuie respectate orele de expunere solară ce nu prezintă risc de radiații excesive (intervalele orare 7-9 și 17-18).
Tratamentul sistemic este rezervat formelor severe de psoriazis, cu leziuni extinse, cu afectare articulară sau pentru anumite forme particulare. Sunt utilizați derivați de vitamina A acidă și citostatice, medicamente care presupun o monitorizare atentă a pacientului, din cauza posibilelor reacții adverse.
În ultimii ani, datorită înțelegerii mecanismelor care stau la baza afecțiunii, a apărut așa-numita terapie biologică, incluzând clase noi de agenți terapeutici, blocanți ai citokinelor inflamatorii. Această medicație este indicată în cazuri severe, care nu au răspuns la celelalte terapii. Este o soluție modernă de tratament, cu beneficii extraordinare, însă medicului îi revine rolul de a selecta corect pacienții potriviți pentru , pentru că eficacitatea sa crescută este însoțită de două inconveniente: reacțiile secundare posibile și prețul ridicat. În România, pacienții asigurați beneficiază însă de decontarea CAS a medicației.
Persoanele cu psoriazis răspund diferit la tratament. De aceea, este esențial ca pacientul diagnosticat cu psoriazis să țină în permanență legătura cu medicul său curant, să respecte în mod consecvent și corect indicațiile acestuia și să nu adopte tratamente experimentale sau controversate.
Alături de medicație, pacientul trebuie să aibă un regim de viață echilibrat, o alimentație corectă, mai săracă în lipide, normo sau hipoglucidică în anumite cazuri, hipoproteică, bogată în fructe și legume, cu interzicerea fumatului și a consumului de alcool. Este indicată evitarea stresului fizic și psihic, a obezității, utilizarea de tehnici de relaxare, efectuarea de plimbări prelungite, toate având rolul de menținere a sănătății și de susținere a unui tonus psihic ridicat. Important este sprijinul familiei dar și al societății pentru înțelegerea bolii și pentru integrarea pacientului în colectivitate, pentru ca acesta să nu se simtă stigmatizat. În numeroase țări ale lumii funcționează asociații ale pacienților cu psoriazis, cu rol de suport psihic, de consiliere și îndrumare, astfel încât bolnavii să se bucure de o calitate cât mai bună a vieții și să rezolve cu succes dificultățile provocate de afecțiune.
În concluzie, trebuie să înțelegem că psoriazisul nu este o boală a rușinii, că nu este o boală contagioasă și că paleta destul de largă de soluții terapeutice actuale oferă posibilitatea unui tratament care să ducă la remisiunea leziunilor pe perioade lungi de timp.