Dermapen pentru rejuvenare facială și regenerare celulară
Dermapen este adresat persoanelor care sunt în căutarea unui tratament minim-invaziv destinat reîmprospătării și revitalizării pielii. Contribuie la ameliorarea tonusului, texturii și calității pielii. Este potrivit pentru tratarea acneei, a cicatricilor și estompării ridurilor. Tehnologia efectuează în mod controlat microînțepături la nivelul pielii, de profunzimi diferite, în funcție de afecțiune, structură și grosimea zonei tratate. Organismul recepționează microperforațiile realizate cu Dermapen ca microtraumatisme și, drept urmare, va induce creșterea producției de colagen și elastină. Acestea sunt componente naturale ale pielii ce asigură fermitatea și aspectul tânăr al pielii.
Mezoterapie cu microneedling
Tehnica aplicată cu Dermapen se numește mezoterapie cu microneedling. Dispozitivul este dotat cu un stilou prevăzut cu microace, prin intermediul căruia se poate realiza mezoterapia. Prin microace se inserează în piele un cocktail cu substanțe active. Această procedură se mai numește și microneedling. Acțiunea are scopul de a stimula producția naturală de colagen și de a ameliora imperfecțiunile pielii de pe față, decolteu, gât, bărbie și mâini.
Protocolul tratamentului Dermapen
Procesul de tratament cuprinde 4 etape și anume: curățarea profundă a pielii, efectuarea tratamentului de microneedling și inserarea substanțelor active, aplicarea unei măști cu efect antiiflamator și hidratarea intensă a pielii.